2014 pare a fi anul în care oamenii din fotbal care au călcat pe bec nu mai reușesc să scape de sub papucul Justiției. După ce în aprilie 2013, omul care împrumută Steaua, George Becali, a fost trimis după gratii, luna martie a acestui an a consemnat cea mai mare lovitură aplicată unor oficiali din fotbal. Lotul din „Dosarul Transferurilor” a primit în total 34 de ani și 3 luni, în urma unui proces ce părea fără sfârșit, iar decizia a declanșat un adevărat efect de domino: Gică Popescu nu a mai candidat la șefia FRF, frații Ioan și Victor Becali și-au lăsat afacerea pe mâna apropiaților, Dinamo a rămas fără un om care încă mai stătea în umbră, iar Bistrița se află în colaps. Azi a îngroșat lista Marian Iancu.
Dosarul „RAFO” și necazurile penale ale lui Marian Iancu datează din 2005, când a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală
Iancu fusese condamnat la 10 ani de închisoare de către Tribunalul București în „Dosarul RAFO” pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Acuzat de DNA că a prejudiciat statul prin neplata impozitului pe profit de 806,2 miliarde de lei vechi și prin TVA dedus nelegal de 550,3 miliarde de lei vechi, rezultând un prejudiciu total de 1.356,5 miliarde de lei vechi. Marian Iancu a făcut apel. Astăzi, Curtea de Apel București a dat verdictul final, condamnându-l pe fostul om de fotbal la 12 ani de închisoare cu executare. Dosarul „RAFO” și necazurile penale ale lui Marian Iancu datează din 2005, când a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală. A fost arestat preventiv de trei ori de la declanșarea anchetei, reușind însă să iasă și să dea impresia că și-a rezolvat problemele.
„Reparam mașini Dacia 1300”
Iancu a vorbit de la rar spre foarte rar despre modul în care a reușit să facă avere. Mare simpatizant al echipei Rapid, bucureșteanul asociat de cele mai multe ori cu gruparea Poli Timișoara, face parte din clubul patronilor din fotbal care susțin că au luat-o de jos în cursa spre vârful de bani din care își conduceau echipele. Iancu a povestit în urmă cu șase ani, în Evenimentul Zilei, primii săi pași în afaceri. Încă din zorii anilor 80, afaceristul în vârstă de 49 de ani reușea să-și câștige pâinea la unul dintre cele importante service-uri din Bucuresti. Era trecut mecanic în fișa postului, dar câstiga aproape 60.000 de lei pe lună, în contextul în care salariul mediu era de 2.500 de lei. „Simțeam nevoia să am o meserie, să lucrez. Mi-am dat seama că trebuie să merg pe acest domeniu al mecanicii și al garanțiilor auto. Era foarte bănos. Eram specializat în mecanică, motoare și cutii de viteză. Câstigam un salariu pe zi, dar regimul de lucru era infernal. Munceam de dimineața, de la opt, și până spre seară. Reparam mașini Dacia 1300. Am fost angajat la cel mai important centru de autoservice din București. Așa m-am despărțit de fotbal. Nu regret că n-am mai jucat, fiindcă n-aș fi ajuns niciodată unde sunt acum”, mărturisea Iancu pentru Evenimentul Zilei.
„Averea mea s-a înzecit după afacerea cu magazinele”
Aflat la momentul confesiunilor, Iancu a marșat pe o sinceritate dezarmantă în materialul din EVZ. A vorbit și despre cum a risipit banii, dar și despre economiile care aveau să-i confere o altă poziție după Revoluția din 1989. „Aveam șapte magazine și făceam comerț cu piese pentru mașinile Dacia. Afacerea a prosperat. Am și pus bani de-o parte din ceea ce câigam câștigam ca mecanic auto, dar am și cheltuit mult. Am risipit banii pe felurite lucruri, ca orice tânăr. Am și economisit, pentru că în acea perioadă nu îți permiteai orice. Așa am ajuns ca, după Revoluție, să am o stare financiară extraordinară. Averea mea s-a înzecit după afacerea cu magazinele. Am făcut apoi studii în economie, finanțe bănci și comerț internațional. Totul se lega. De la mașini la carburanți și la petrol nu era decât un pas”.
Voia să se întoarcă în fotbal
Deși a dispărut din peisajul fotbalistic în vara lui 2012, Marian Iancu pregătea o întoarcere în Liga I, chiar la Rapid, clubul pentru care mereu a avut o simpatie. Totuși, problemele cu justiția l-au făcut să aștepte o decizie definitivă. „Trebuie să scap întâi din înghesuiala asta juridică! Eu cred că Rapidul trebuie să o ia de la capăt. Să o ia din liga a treia, a patra și atunci voi veni și eu, voi gasi resurse pentru a veni alături de rapidiști!„, promitea Iancu în urmă cu cinci zile.
Iancu a cumpărat clubul Poli Timișoara în iarna lui 2005 de la fostul internațional Anton Doboș. În cei șase ani în care Iancu a investit la Timișoara, echipa a fost de două ori vice-campioană a României (2008-2009 și 2010-2011) și de două ori finalistă a Cupei României (2006-2007 și 2008-2009). Momentul de grație al clubului s-a produs în 2010, atunci când Poli a eliminat Șahtior Donețk, echipă antrenată de Mircea Lucescu, în turul trei al calificărilor din Champions League (2-2 în deplasare și 0-0 acasă). În barajul pentru accederea în grupe, Timișoara a fost eliminată de formația germană VFB Suttgart (0-2 acasă și 0-0 în deplasare). Poli a jucat apoi în grupele Europa League, împotriva echipelor Ajax Amsterdam (Olanda), Anderlecht Bruxelles (Belgia) și Dinamo Zagreb (Croația), însă nu a reușit calificarea în faza următoare.
Iancu a plătit aproximativ 21,5 milioane de euro pe achiziționarea a 101 jucători la Poli Timișoara. Bănățenii au reușit să vândă fotbaliști pe sume importante, cei mai reprezentativi dintre aceștia fiind Torje(2,5 milioane de euro plătiți de Dinamo) și Gigel Bucur(Kuban Krasnodarl-a luat cu 2 milioane de euro). În total, Poli a încasat în acești șase ani 13,7 milioane de euro din vânzarea de jucători.
Palmaresul Politehnicii Timișoara sub conducerea lui Marian Iancu
Campionat
Cupă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER